Vikings Go Berzerk gratis te poartă într-o lume nordică în care poveștile istorice capătă o nouă formă – cea a câștigurilor. Istoria este scrisă de învingători, iar tu poți să fii unul dintre ei. Ai câștiguri de până la 4.000 de ori suma pariată, diversitate generoasă de funcții speciale și un univers vizual excepțional. Vikings Go Berzerk Slot reprezintă cu certitudine una dintre cele mai plăcute opțiuni de păcănele gratis!
Vikings Go Berzerk gratis, un slot epic
Așa cum ne-a obișnuit, producătorul de renume Yggdrasil trebuia să spună o poveste prin intermediul Vikings Go Berzerk gratis. Din acest motiv, primele 30 de secunde din joc sunt dedicate unei animații cu adevărat epice, ce te va introduce pe repede înainte în atmosfera pe care o aștepți. Vei înțelege raționamentul din spatele vikingilor și, probabil, pentru prima oară, o să descoperi că bucuria jocului constă în mai mult decât câștiguri. Constă în a te bucura de întreg ansamblul propus. Asta nu înseamnă că aceste păcănele Vikings Go Berzerk demo sunt lipsite de câștiguri importante. Chiar din contră, după cum am amintit în introducere.
Ecranul de joc din Vikings Go Berzerk slot este alcătuit din cinci role a câte cinci simboluri fiecare. Aici se desfășoară 25 linii de plată fixe. Jocul are un RTP (Return to Player) în valoare de 96.1% și o volatilitate medie. Asta înseamnă că vei avea parte de un raport echilibrat între frecvența rundelor câștigătoare și valoarea acestora. Câștiguri bune vei avea și la Erik The Red free, așa că îți recomandăm să-l încerci și pe acesta.
Cum se joacă Vikings Go Berzerk slot?
Asemenea majorității jocurilor slot, Vikings Go Berzerk online necesită minim trei simboluri identice per linie, de la stânga la dreapta, pentru a genera o combinație câștigătoare.
Ce simboluri generează cele mai mari plăți în Vikings Go Berzerk gratis?
Aceste păcănele Vikings Go Berzerk Demo oferă cele mai mari plăți pentru linii formate din cinci simboluri identice. Multiplicatorul aplicat pariului total are valori de până la:
- Căpetenie Vikingă – factor de multiplicare x10
- Luptător cu Petic – factor de multiplicare x8
- Luptător cu Craniu – factor de multiplicare x7
- Luptătoare – factor de multiplicare x6
În Vikings Go Berzerk slot o să mai găsești alte patru simboluri obișnuite sub forma monedelor de aur, argint, cupru sau fier, având factori de multiplicare de până la x2.8.
Valorile oferite doar prin simple combinații se poate să nu fie printre cele mai mari. Totuși, chiar și așa, Vikings Go Berzerk gratis are un rating apreciabil de 3.5 stele din 5 posibile, conform jucătorilor internaționali. Mai mult de atât, aparentul inconvenient al valorii multiplicatorilor este compensat prin intermediul plajei variate de funcții speciale.
Dacă ești adeptul factorilor de multiplicare ridicați în detrimentul unui joc cu multiple direcții către câștig, poți încerca Crown Slot.
Funcții Speciale în Vikings Go Berzerk Online
În Vkings Go Berzerk gratis există un viking ce adună ”furie” pe măsură ce generezi câștiguri corespunzătoare rolei sale. Când a fost acumulată suficientă furie, viking-ul intră într-un nou mod: Berzerk. Aceștia urmează să câștige întotdeauna împotriva sirenelor în cadrul rundelor gratuite.
Rotiri Gratuite: Se pot obține în funcție de numărul simbolurilor ”Free Spins”: 3 simboluri – 7 rotiri, 4 simboluri – 14 rotiri, 5 simboluri – 21 de rotiri.
Fiecare dintre acestea oferă acces la un bonus, dar include și prezența unor simboluri Wild ce înlocuiesc oricare alte iconițe din joc pentru a genera combinații posibil câștigătoare. Mai mult de atât, în timpul acestor runde din Vikings Go Berzerk gratis, orice simbol Viking poate să devină un Wild ce rămâne fix pe durata jocului special.
Bonusurile ce pot să fie obținute sunt:
- Toți vikingii intră în modul Berzerk
- Un simbol Wild fix este plasat într-o poziție întâmplătoare
- O întreagă rolă Wild fixă este plasată întâmplător
- 1-3 Rotiri Gratuite Extra
- 5 Cufere de Comori și/sau Cufere de Aur
- Cufere de Comori – Se găsesc în jocul de bază, dar și în timpul rotirilor gratuite, întotdeauna pe rola 4. Conțin un număr de cinci premii din care trebuie să alegi unul.
În timpul jocului principal poți câștiga între x2 și x40 pariul total sau 7 – 21 rotiri gratuite.
În timpul jocului bonus poți obține aceeași multiplicatori sau 2 – 4 rotiri gratuite cu unul/două simboluri extra Wild, respectiv o întreagă rolă Wild.
Cufere de Aur – Respectă principii similare cu precedentul cufăr. Apare întotdeauna pe rola 5.
În timpul jocului principal poți câștiga între x10 și x400 pariul total, 7 – 21 rotiri gratuite Ragnarok, cu eventual boost al modului de furie.
În timpul jocului bonus, cufărul de aur din Vikings Go Berzerk Free aduce multiplicatori identici cu rotirile obișnuite sau poți accesa 2 – 4 runde gratuite cu Rolă Wild și 2 extra simboluri Wild.
Concluzii
Vikings Go Berzerk gratis este un slot complex. Factorii de multiplicare ai simbolurilor nu sunt neapărat mari, dar numeroasele funcții speciale fac ca aceștia să poată fi propulsați instant.
Per ansamblu, aceste păcănele Vikings Go Berzerk demo sunt un joc plăcut. Iar jocurile plăcute merg mână în mână cu oferte la fel de plăcute. Din acest motiv, descoperă cum poți beneficia de un bonus aniversar Superbet. Petrece-ți ziua alături de o astfel de promoție și de unul dintre sloturile lor cu vikingi. Totul pentru ca tu să te poți bucura de plăcerea jocului.